Super Killer 25 EC – cum il folosim?
Super Killer 25 EC este un insecticid concentrat emulsionabil, produs de Pasteur, potrivit pentru combaterea unui spectru larg de daunatori (capuse, muste, purici, paduchi, paianjeni, dar si plosnite). Formula sa speciala ucide atat adultii, cat si ouale si larvele insectelor. El poate fi folosit de utilizatorii casnici, dar si de prestatorii DDD. Il putem folosi in cladiri industriale, scoli, spitale, restaurante, in medii deschide, dar si in depozite, camioane si trenuri.
100 ml de solutie contin: 25 g de substanta activa (cipermetrina), iar restul de pana la 100 ml ingredienti inerti, precum solventi aromatica si emulgatori.
Mod de prepara a solutiei cu Super Killer 25 EC
- Pentru combaterea gandacilor de bucatarie, a paianjenilor, puricilor si plosnitelor vom folosi 10 ml de Super Killer 25 EC in 4 L de apa. Pentru 1 mp pe care vrem sa-l tratam avem nevoie doar de 50 ml de solutie de lucru. Asadar, 4 L de solutie ne pot ajunge pentru aproape 100 mp. Timpul de actiune al insecticidului este de 24 de ore, timp in care toti daunatorii vor fi exterminati, indiferent de stadiul de dezvoltare.
- Pentru combaterea mustelor, moliilor, tantarilor si viespilor vom avea nevoie de o concentratie mai mare a insecticidului. Asadar, vom dilua 10 ml de Super Killer 25 EC in 2,8 L de apa si vom folosi 50 ml tot pentru 1 mp. Cu toate acestea, timpul de actiune va fi mult mai mic, fiind de aproximativ 1 ora.
Mod de utilizare Super Killer 25 EC
- Spatii interioare: Trebuie sa aplicam un strat uniform de solutie in toate cotloanele casei cu ajutorul unui pulverizator (pompa). Vom aplica cu precadere in colturile intunecoase, crapaturi, debarale, de-a lungul pragurilor usilor si ferestrelor, in spatele dulapurilor si in jurul tevilor de apa, canalizare si a instalatiilor sanitare. De asemenea, vom pulveriza solutia de lucru in spatele oricarei piese de mobilier, in sertare si in camara (dupa ce a fost eliberata).
- Spatii exterioare: Aplicam local pe terase, geamuri, depozite de gunoi si pe vegetatia inconjuratoare. Mai mult decat atat, trebuie sa cream o bariera de protectie in jurul cladirii. Aplicam un strat uniform al solutiei pe o banda de 2-3 m in jurul cladirii, dar si pe cladire pe o inaltime de circa 1 m.
Masuri de Prim Ajutor
Este foarte important sa ne luam toate masurile de siguranta atunci cand folosim insecticide. Din acest motiv, este obligatoriu sa citim instructiunile cu care vine insotit insecticidul si sa folosim echipamentul de protectie necesar.
In cazul inhalarii solutiei, vom scoate persoana in cauza la aer curat si ii vom evalua functiile vitale. Daca apar efecte secundare, consultati medicul IMEDIAT!
In caz de contact cu pielea, se vor scoate hainele care au avut contact cu solutia, iar tot corpul trebuie spalat cu apa si sapun din abundenta. De preferat, de doua ori. In caz de contact cu ochii, se vor spala timp de 15 minute cu apa din abundenta, tinand ochii in permanenta deschisi. Acest lucru nu este intotdeauna suficient asa ca, va recomandam sa apelati la asistenta medicala imediat cum are loc contactul.
staudacher geta
29 iulie 2018BUNA ZIUA…
DEOARECE NU AM PRIMIT INSTRUCTIUNI DE FOLOSIRE DECAT CE STA PE ETICHETA DE PE STICLUTA,DORESC SA STIU DACA E IN REGULA SA STROPESC SAU SA UD DIN ABUNDENTA SI IN GRADINA/GHIVECE, DEOARECE AM MULTE MUSUROAIE DE FURNICI…..
E DANATOARE SOLUTIA PENTRU LEGUME??? FERESTRELE DE TERMOPAN CARE SE GASESC IN BATAIA SOARELUI VOR AVEA DE SUFERIT(prin geamuri se intelege doar sticla doar rama su ambele? )?? DACA STRROPIM DIN GRESEALA SI UNELE OBIECTE DIN INTERIOR/EXTERIOR, E PERICULOS SA LE ATINGEM DUPA CATEVA ZILE ????????
pt. ca nu am gasit unde sa intreb,va scriu aici….sper ca nu e o problema! va multumesc 🙂
PestMAG.ro
29 iulie 2018Multumim ca ne-ati scris! Va rugam sa ne ajutati cu un numar de comanda pentru a va identifica in baza noastra de date. Am cautat dupa adresa de email furnizata, dar nu am gasit nicio comanda. Ati achizitionat produsul de la noi? Va intreb deoarece toate produsele vandute vin cu instructiuni suplimentare de utilizare si prospect separat. Va rugam sa ne furnizati toate detaliile pentru a va putea da un raspuns complet. Nu va ingrijorati, nu vom aproba si afisa comentariile cu date de identificare (nume, nr comanda, telefon, adresa etc.). Asteptam raspunsul dvs! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Lucreția
13 ianuarie 2022Bună seara. Dacă am pisici în apartament nu afectează animalele? Mulțumesc.
Administrator PestMAG.ro
13 ianuarie 2022Buan ziua! Daca respectati timpii de actiune, adica parasiti locuinta timp de 2 ore impreuna cu patrupedele dvs., nu exista niciun pericol. Nu uitati sa aerisiti timp de 1 ora dupa ce va intoarceti acasa! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Răzvan Alexandru
19 februarie 2024Vai da ce griji sunteți eu am lucrat in magazin unde se comercializa așa ceva prospectul ajungea direct la gunoi iar eu că vânzător trebuia să dau detalii tehnice 😉 invatale pe de rost o gama destul de diversificată !
lucian
5 august 2018Salut. Nu am cumparat de la dvs. solutia super killer forte insa chiar daca am aplicat chiar si 100 ml la 5 l apa nu am vazut nici-un efect asupra puricilor. Ba parca sunt mult vioi decat inainte. Spun asta chiar dupa trecerea a 48 ore de la aplicare. Caut cea mai a naibii solutie contra puricilor. Nu mai scap de ei . Am remarcat ca mai mor de unele sprayuri dar ma intereseaza si remanenta. Aveți o sugestie?! Doresc atat pentru interior cat si pentru exterior . Precizez că am spalat si pisica si cainele cu o soluție Cyper-vet si parca puricii au vrut sa sara de pe animale. Multumesc și astept un raspuns cu cea mai puternica soluție. Ori eu ori ei!
Administrator PestMAG.ro
7 august 2018Pentru problema puricilor va recomandam Solfac EW50 https://www.pestmag.ro/?s=solfac&post_type=product , deoarece este special conceput pentru combaterea puricilor. Atentie, trebuie aplicat exclusiv pe suprafete, NU este de uz veterinar. Repetati tratamentul suprafetelor cu Solfac si in acelasi timp deparazitati animalele de companie!
Diana Mitran
1 iulie 2019Mergeti la farmacie sa luati ceva pentru animale sau solfac
Administrator PestMAG.ro
1 iulie 2019Pentru aplicare pe animale recomandam intr-adevar sa va adresati unei farmacii veterinare. NU recomandam sa aplicati produsele din catalogul nostru pe animale sau oameni, incluzand aici si recomandarea dvs. (Solfac). Solfac este un produs de Igiena Publica strict pentru aplicare pe suprafete, NU pe om sau animal.
Cami
24 iulie 2019Lucian, sunt foarte curioasa daca ti ai rezolvat problema si cu ce. Am o problema asemanatoare.
Administrator PestMAG.ro
24 iulie 2019Daca aveti probleme cu puricii, va recomandam Solfac EW 50!
George
11 august 2018Buna ziua .
Va rog sa imi recomandati un insecticid general pentru exterior care , poate distruge tantari , muste , paianjeni si nu numai , si , bineinteles , metoda de aplicare pe suprafete si vegetatie . Locatia se afla la aproximativ 2km de malul marii .
Va multumesc .
Cu respect .
Administrator PestMAG.ro
14 august 2018Gasiti toate informatiile solicitate in acest articol. Ce informatii suplimentare va sunt necesare? Pentru fiecare daunator in parte, va invitam sa accesati Enciclopedia DDD
ardelean larisa
29 august 2018Noi am scapat de puricii/paduchii de la bloc cu ectocid spray (am avut un cuib de porumbei la geamul de la baie si l-am lasat pana au plecat puiii pt ca nu am stiut ca o sa faca paduchi). Am dat si au murit si nu au mai revenit.
Gabriela
10 aprilie 2019Va rog,ajutati-ma cu cel mai bun insecticid pt.gandacii de bucatarie…tot ce am folosit nu i a omorat definitiv…apar si apar…😑.
Silviu
14 iulie 2019As dori sa stiu daca Super Killer este bun ptr gandacii de bucatarie?
Administrator PestMAG.ro
15 iulie 2019Este eficient impotriva gandacilor, dar trebuie sa pulverizati o suprafata cat mai mare pe care sa nu o spalati cel putin 15 zile: dulapuri, pereti, fatada mobilier etc. NU stropiti alimente sau suprafetele pe care preparati alimentele!
tamas george
19 august 2019exista ceva special contra plosnitelor
Administrator PestMAG.ro
20 august 2019Va recomandam Solfac Trio EC 200! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Vali
17 septembrie 2019Buna ziua.Prin email iti pot trimite foto cu ce am folosit si a dat un rezultat neasteptat.Produsele sunt pestmag si pe aceasta cale ii felicit .Chiar nu ma asteptam dupa ce citisem pe internet ca se distrug foarte dificil.Va puteti pune in contact cu mine prin adresa de email: valy362000@yahoo.com
Rosana
27 august 2019Buna ziua. Eu am pisici si un caine care sunt in curte si chiar in curte am nevoie sa dau cu acest produs. Este Super Killer 25 EC toxic pentru ei sau nu? Va rog sa nu ma trimiteti la fisa tehnica, de obicei din ele necunoscatorii nu pricep nimic. Va multumesc. O zi buna.
Administrator PestMAG.ro
28 august 2019Recomandarea noastra oficiala este sa urmati instructiunile producatorului si informatiile din fisa tehnica. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati telefonic!
miki
9 octombrie 2019buna, pt plosnite de apartament care este cea mai buna solutie si cu efecte maxime? cum se foloseste correct pt a scapa de ele?
Administrator PestMAG.ro
10 octombrie 2019Buna ziua! Nu exista “cea mai buna solutie” in materie de plosnite, dar va putem recomanda produsele care au dat rezultatele cele mai bune de-a lungul timpului. Este vorba de K-Othrine WG 250 (dilutie 20 gr la 5L apa) si Super Killer 25 EC (dilutie 100 ml la 5L apa). Dilutiile recomandate vizeaza combaterea plosnitei de pat si sunt dimensionate pentru o suprafata maxima de 60-70 mp. De asemenea, va invitam sa parcurgeti si articolul Plosnite de pat. Cu drag, echipa PestMAG.ro
Andreea Filip
17 noiembrie 2019Buna ziua! Dupa 3 dezinsectii cu firma profesionala si nenumarate alte variante din comert, tot nu am scapat de gandaci. Nu cred ca avem cuib in casa, probabil vin pe undeva dar nu am reusit sa ne dam seama pe unde 😭. Chiar in aceasta seara am avut de furca cu un gandac rosu de bucatarie mutant, cred ca avea 5 cm, deci am ajuns in pragul disperarii. As dori sa incerc si super killer, imi puteti spune, va rog, daca avem nevoie de o salopeta si masca cat timp vom pulveriza si daca este nevoie sa parasim apartamentul pentru o perioada de timp? Sau, daca nu este de competenta dvs., unde as putea sa ma adresez cu aceste intrebari? Va multumesc frumos!
Administrator PestMAG.ro
18 noiembrie 2019Va multumim pentru mesaj! Conform instructiunilor producatorului aveti nevoie de echipament de protectie pentru corp, maini, ochi si sistemul respirator. Este indicat sa parasiti locuinta pentru cel putin 2 ore dupa efectuarea tratamentului si sa aerisiti 15-20 minute la intoarcere. Daca mai aveti neclaritati va rugam sa ne sunati! Cu prietenie, echipa PestMAG.ro
Alina
24 martie 2023Și eu am avut problema asta!
Dacă stai la ultimul etaj apar gândacii, vin de pe bloc sau întra mulți prin aerul condiționat! Am pățit o! Din păcate este greu sa scapi de ei, ca vin în continuu!
Eugenia
4 decembrie 2019Bună ziua! Am o fetiță de 2 ani și 8 luni. În dormitorul ei am găsit purici. Am cumpărat de la farmacie super killer 25 ec. Recomandarea farmacistului a fost sa punem soluția în 300ml de apă și sa pulverizat în camera. Cel puțin o ora să plecăm de acasă. Este vreo problema după, pentru copil? Mulțumesc!
Administrator PestMAG.ro
4 decembrie 2019Buna ziua. Recomandam 3-4 ore sa parasiti locuinta, dupa sa reveniti dvs pentru a aerisi camerele timp de 1 ora si deabia dupa sa reintroduceti copilul in casa! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Alex
31 ianuarie 2020Fiți amabili, după ce folosesc super killer pot ramane in spatiul tratat? Sau trebuie părăsit o perioada de ore sau zile? Am si o copiliță de 4 lunișoare, e vorba de apartamentul unde stau cu familia.
Multumesc!
Administrator PestMAG.ro
31 ianuarie 2020Spatiul trebuie parasit pentru cca. 3-4 ore. La revenire trebuie sa aerisiti minim 1 ora. Suprafetele de contact pulverizate trebuie spalate. Cu drag, echipa PestMAG.ro
Kato ildikó
12 aprilie 2020Bună ziua as dori să ïmi spuneți dacă această soluție este bună pentru căpuse. Am 130 metri pătrați curte cîte sticluțe am nevoie şi ce perioadă este activă?
Administrator PestMAG.ro
13 aprilie 2020Buna ziua, solutia este buna pentru capuse in dilutie de 1%, adica 100 ml la 10L apa. Pentru suprafata dvs va recomandam sa preparati 20L solutie, adica 200 ml de Super Killer 25 EC la 20L apa. In spatiile exterioare remanenta substantei este variabila intre 3 si 5 zile sau pana la prima ploaie! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Iulia
4 mai 2020Buna ziua,
care este cea mai eficienta varianta pentru a elimina moliile textile din casa? Am gasit fluturi in casa si camere si in dressing, fara a descoperi vreun cuib.
Un raspuns rapid mi-ar fi de mare ajutor.
Va multumesc.
Administrator PestMAG.ro
5 mai 2020Buna ziua! Singura metoda este prin pulverizarea cu simt de raspundere a mobilierului si a hainelor dinauntru dulapului. In mod normal Super Killer 25 EC nu ataca tesaturile, dar pentru linistea dvs. va recomandam sa faceti un test inainte pe o suprafata mica. Tratamentul trebuie repetat la 10 zile. Dupa 2 tratamente problema ar trebui sa dispara. Exista si cazuri cu infestari mari in care pot fi necesare chiar si 3 tratamente. Cu drag, echipa PestMAG.ro
D E
4 mai 2020Buna ziua. Ce remanenta are?
Administrator PestMAG.ro
5 mai 2020Buna ziua! Conform producatorului, remanenta este de 30 zile pentru spatiile interioare. La exterior, va putem spune din experienta personala ca remanenta este de 30 zile sau pana la prima ploaie. Cu drag, echipa PestMAG.ro
Rodica Ioana
18 iulie 2020Buna ziua, am un inceput de invazie de furnici in bucatarie. Ce concentratie de SUPER KILLER 25 EC trebuie sa folosesc? Am pisica. Cum o protejez, pentru ca hrana si apa ei sunt in bucatarie.
Multumesc, astept raspuns!
Elena
27 iulie 2020Buna ziua,
As dori sa folosesc aceasta solutie in curte, impotriva tantarilor.
Intrebare este daca este daunatoare animanelelor de companie intrucat avem 2 pisici si un caine care au acces in curte.
Multumesc!
Administrator PestMAG.ro
27 iulie 2020Buna ziua! Daca respectati masurile de siguranta, nu exista niciun pericol pentru om sau vietuitoarele non-vizate. Asta inseamna mutarea animalelor din zona pe care doriti sa o tratati, atat pe durata tratamentului, cat si 2-3 ore ulterior. Cu drag, echipa PestMAG.ro!
Craciun Silviu
24 noiembrie 2020Buna ziua,
Super Killer dauneaza plantelor de apartament ?
In prospect nu am gasit explicit acest lucru .
Multumesc
Administrator PestMAG.ro
27 noiembrie 2020Foarte buna intrebare! Gama Super Killer nu dauneaza plantelor in sensul in care nu deterioreaza sau distruge plantele de apartament (decorative). Nu este adecvat pentru protectia plantelor (impotriva bolilor sau daunatorilor specific). Numai bine, echipa PestMAG.ro!
Carmen
8 februarie 2021Bună ziua. Dacă pulverizez super killer pe saltea, împotriva plosnitelor de pat, este toxic sa dormim pe ea în aceeași zi? Mulțumesc.
Gheorghe marinela
31 ianuarie 2022Este foarte bun am scapat de purici solutia din flacon am diluat-o in1,5 l apa si am dat prin casa desii pisica era daparazitata nu scapam de purici.
Dobre Liliana
14 octombrie 2022Bună ziua! Pt. păduchii din cotețul păsărilor cu ce as putea da ca sa-i starpesc! Menționez ca am dat cu cipervet, cu var, cu soda caustica, cu motorina și ulei ars. Acum cotețul este gol. Specific ca nu mai am păsări. Cotețul a fost curățat mereu. Păsările nu aveau. Doar în coteț .
Administrator PestMAG.ro
14 octombrie 2022Buna ziua! Va recomandam sa incercati Super Killer 25T-EC! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Florin
1 mai 2023Daca dau in cotetul pasarilor cu super killer dupa cat timp pot introduce pasarile? Va multumesc.
Administrator PestMAG.ro
4 mai 2023Dupa cca 24h.
cernatescu
29 iunie 2023buna ziua,poate fi folosit super killer la aparatele de ceata calda?
Administrator PestMAG.ro
29 iunie 2023Da, poate fi folosit pentru termonebulizare. Cu drag, echipa PestMAG.ro
Munteanu
11 august 2023Se poate da cu super kiler pe saltea, paturi, lenjerie de pat sau haine pt a omori puricii?
Administrator PestMAG.ro
17 august 2023Buna ziua, produsul poate fi folosit pe suprafetele amintite, cu mentiunea ca trebuie spalate inainte de a fi utilizate. Cu drag, echipa PestMAG.ro
Ionut
3 aprilie 2024Bună.
Ma interesează dacă pot sa dau cu Super Killer 25 în curte pe gazon/pomi fructiferi sau restul vegetației din curte ?
Am niște miriapode mici, negre ca niște viermi și nu reușesc sa scap de ei.
Administrator PestMAG.ro
10 aprilie 2024Produsul poate fi folosit pe vegetatie, dar nu pe pomi fructiferi. Este obligatoriu sa urmati instructiunile producatorului. Cu drag, echipa PestMAG.ro
Fasie Adriana
1 iulie 2024Buna ziua! Dupa ce se da cu solutia trebuie spalate toate lucrurile/hainele din dapuri? Multumesc!
Administrator PestMAG.ro
5 iulie 2024Buna ziua! Trebuie sa spalati toate suprafetele si materialele pe care aplicati solutia. Daca ati aplicat solutia pe haine, atunci acestea trebuie spalate! Cu drag, echipa PestMAG.ro
Elena Andreea
10 octombrie 2024Am un baietel de 14 luni ce baga toate jucăriile in gura (și mânuțele…încă merge in 4) noi urmează sa dam cu superkill la etaj unde este mocheta pentru ca exista purici adusi de motanul nostru de afara….as vrea sa știu dacă după câteva ore de plecat de acasă…aerisita casa înainte de a veni cu copilul in casa…dacă este okey sa pun copilul liber sa meargă pe jos sau dacă trebuie spalata mocheta înainte? Nu stiu dacă e in siguranță sau nu.
Administrator PestMAG.ro
12 octombrie 2024Buna ziua! In conditiile in care parasiti locuinta pentru minim 12 ore si ulterior la revenire aerisiti pentru minim 2 ore nu ar trebui sa fie nicio problema. Cu drag, echipa PestMAG.ro