Produsele raticide
Ce sunt produsele raticide?
Despre procesul de deratizare am vorbit in articolul anterior (aici), urmand ca in cele ce urmeaza sa incercam sa ne familiarizam clientii cu notiunea de “RATICIDE” sau (o alta denumire) “RODENTICIDE“.
Raticidele sunt produse biocide care se folosesc la operatiunile de deratizare… Sau mai simplu spus “otrava de sobolani“.
Acestea reprezinta o componenta importanta (de cele mai multe ori esentiala) in procesul de combatere a rozatoarelor, pe langa celelalte cai de atac constituite de capcane adezive, capcane mecanice, aparate cu ultrasunete etc..
Pe piata produselor biocide, raticidele gasesc sub forma de pasta, pelet, blocuri cerate, grausor etc.
raticid pasta raticid pelet raticid blocuri cerate
Ca si compozitie acestea contin de obicei o substanta activa (in general un anticoagulant responsabil de producerea decesului) si diferite substante complementare numite coformulanti (in principiu pentru a spori atractivitatea produsului pentru rozatoare).
Cum functioneaza raticidele?
Simplu spus, prin ingestie…adica le servesti rozatoarelor o portie de “dispari de aici” si apoi astepti rezultatele.
Cu alte cuvinte produsele raticide sunt destinate consumului, ca si hrana, de catre rozatorul vizat, acesta fiind atras de aromele din momeala otravita.
Ulterior, anticoagulantul din produs isi face efectul blocand mecanismele de coagulare a sangelui din corpul rozatorului si ii provoaca acestuia o hemoragie generalizata in urma careia survine decesul.
Dupa ingerarea dozei letale, moartea daunatorului survine in aproximativ 5 zile.
Substantele active cel mai des intalnite in produsele raticide sunt:
Coumatetralyl (anticoagulant), Brodifacoum (anticoagulant), Bromadiolona (anticoagulant), Difenacoum (anticoagulant) si altele, nu neaparat anticoagulanti.
Retineti!
Intrucat consideram ca prezentul articol are alta destinatie decat cea de pregatire in vederea sustinerii unui examen la chimie, nu o sa ne concentram pe natura si formulele acestor substante…
Consideram insa foarte important sa va informam ca utilizarea produselor raticide se face numai dupa studierea indicatiilor de folosire si respectarea obligatorie a acestora.
Asigurati-va ca ati luat cunostinta de antidotul necesar in caz in inghitire accidentala (la cele mai multe produse acesta este Vitamina K – DAR nu la toate).