Gandaci de canalizare

Periplaneta americana/Blatta orientalis

     Urati, scarbosi, infricosatori… sunt doar cateva cuvinte care pot descrie corect si real fiarele numite gandaci de canalizare, denumiti si gandaci de umezeala.

     Dar ce sunt acesti  gandaci de umezeala? De unde apar? Si mai important… cum scapam de ei?

     Pentru ca nu vrem sa va incarcam memoria cu termeni stiintifici si increngaturi dificile vom omite partea tehnica in care enumeram lungimea gandacilor, greutatea, specia, etc., si consideram ca imaginile urmatoare sunt de ajuns pentru o identificare corecta (mai ales ca suntem convinsi ca ii cunoasteti deja):

gandacul american                         gandacul oriental

Gandacul american                                                                   Gandacul oriental

  • Cele mai cunoscute infractiuni: genereaza disconfort, produc mizerie, transmit si raspandesc boli
  • Ultimul loc in care au fost vazuti: subsoluri, bucatarii, bai
  • Mod de operare: in asociere mixta cu alti gandaci
  • Recompensa: liniste si relaxare in propria locuinta

1. Clasificare

     Gandacii care ne-au invadat spatiul pot fi de 2 feluri (in functie de mediul in care prefera sa isi stabileasca cuibul):

  1. Gandaci de canalizare
  2. Gandaci de bucatarie

     Astfel, “gandacul american” si “gandacul oriental” prefera sa “locuiasca” in medii umede si cu temperaturi ridicate precum subsoluri si pivnite (unde umiditatea crescuta si caldura emanata de conductele de apa calda constituie un mediu perfect pentru acestia).

     Acesti gandaci sunt denumiti generic “GANDACI DE CANALIZARE”.

     Cu toate acestea, atunci cand sunt in cautare de hrana, gandacilor de canalizare nu le este deloc greu sa patrunda (si o fac fara exceptie) in locuintele oamenilor mai ales prin zonele cu acces direct catre subsolurile imobilelor (gurile de scurgere, tevile si racordurile de scurgere a apei – bai si bucatarii, etc.).

     Gandacii sunt activi in general noaptea, pe timpul zilei preferand sa ramana ascunsi. In cazul unor infestari masive cu gandaci, acestia pot fi observati si in timpul zilei.

2. Capacitatea de a zbura

     Desi toate speciile de gandaci de canalizare prezentate in acest articol sunt dotate cu aripi, acestia se comporta diferit cand este vorba de zbor.

     Gandacul american are abilitatea de a zbura, insa nu este o caracteristica definitorie a acestuia intrucat o face destul de rar.

     Masculul gandacului oriental, din cate s-a observat, poate zbura dar numai pe distante foarte scurte (2-3 metri). 

     Ca si curiozitate, intr-un experiment efectuat asupra gandacului american, s-a constatat ca acesta poate atinge o viteza de 5,4 km/h echivalentul in cazul oamenilor fiind o viteza de 330 km/h (impresionant!).

3. Hrana

     Gandacii sunt omnivori, avand o dieta extrem de variata care cuprinde o multime de alimente aflate in gospodariile umane (carne, alimente care au in compozitie amidon, grasimi, resturi fermentate, etc.).

     Dar asta nu e tot… gandacii sunt si necrofagi, consumand chiar si alte exemplare moarte de gandaci.

     Din aceasta cauza se recomanda… de fapt este obligatoriu ca spatiile in care locuim (si nu numai) sa fie mentiune curate prin eliminarea resturilor alimentare si depozitarea mancarii in locuri special amenajate.

     Respectand cu strictete normele igienico-sanitare contribuim foarte eficient la PREVENIREA unei infestari cu gandaci.

4. Inmultirea si ciclul de viata

     Femela gandacului american poate depune in medie 9 – 10 ooteci in cursul vietii, fiecare ooteca avand in medie 16 oua. Exemplarul ajunge de la stadiul de larva la stadiul de adult capabil sa se reproduca intr-un interval de 6-12 luni iar durata de viata totala poate ajunge si la 2 ani.

     Gandacul oriental depune aproximativ 5 ooteci in cursul vietii, fiecare ooteca avand in medie 16-18 oua. Ajunge la stadiul de adult destul de greu, in aproximativ 10–24 de luni (in functie de temperatura si hrana). Durata de viata a unui gandac oriental adult este de aproximativ 4 luni de zile.

gandac cu ooteca

5. Riscurile unei infestari cu gandaci de canalizare

     Multa lume reactioneaza intr-un mod repulsiv chiar si la simpla imagine mentala a unui gandac, ce sa mai vorbim de observarea acestora in propria locuinta… Astfel, disconfortul psihic generat de prezenta gandacilor este un factor destul de important pentru combaterea acestora.

     In plus, gandacii nu reprezinta numai un aspect neplacut si disconfort vizual… Prezenta lor poate fi un atentat grav la sanatatea umana iar combaterea acestora este impusa nu numai de bunul simt ci si de autoritatile sanitare competente.

     Gandacii sunt purtatori de multe bacterii (printre care si bacteria care genereaza SALMONELLA) cu care pot infecta suprafetele si alimentele cu care intra in contact.

     De asemenea pot genera diverse reactii alergice si chiar simptome de astm, mai ales la copii. Printre alte afectiuni medicale mai grave, pentru care se crede ca gandacii pot fi purtatori si transmitatori, se numara Hepatita A, dizinteria, holera, intoxicatii alimentare, viermi paraziti, etc..

     Gandacii secreta diverse substante care altereaza alimentele, iar cand este vorba de o infestare masiva, se poate simti un miros specific neplacut generat de respectivele secretii.

     De asemenea mancarea este alterata si prin excrementele gandacilor sau carcasele ramase in urma naparlirii.

     Orice aliment pe care s-a vazut sau se presupune ca a intrat in contact cu un gandac, se va arunca imediat alaturi de celelate alimente lasate descoperite in zona respectiva.

6. Combaterea gandacilor

     Combaterea unei infestari cu gandaci de canalizare se poate realiza prin efectuarea unui tratament (sau a mai multor tratamente) de dezinsectie in regim “DIY – do it yourself” sau cu ajutorul unei firme profesioniste (mai ales in cazul infestarilor masive).

     Pentru mai multe informatii va invitam sa cititi articolul: “Ce este dezinsectia? (Partea I si Partea II-a)