Ce este un atomizor, dar un nebulizator?
De cele mai multe ori expresia “tratament de dezinsectie” este asociata cu imaginea unui operator D.D.D. care “stropeste cu otrava” folosindu-se de o pompa vermorel (pulverizator manual de joasa presiune), aceasta pompa devenind cu timpul un fel de simbol al opertiunilor de combatere a daunatorilor. Totusi, desi pulverizatorul manual de joasa presiune este un echipament esential si care nu poate lipsi din gestiunea unei societatii prestatoare de servicii de dezinsectie si dezinfectie, acesta nu poate inlocui un atomizor sau nebulizator atunci cand situatia o cere.
CE ESTE UN ATOMIZOR?
Pe scurt, atomizorul este un pulverizator de mare putere cu ajutorul caruia se pot trata suprafete mai intinse de sol si vegetatie, intr-un timp relativ scurt. Una din caratceristicile principale ale acestui aparat este ca functioneaza pe baza de combustie interna si utilizeaza un amestec de combustibil si ulei pentru motoare in 2 timpi.
Piesele principale care alcatuiesc un atomizor sunt:
– motor cu combustie interna;
– rezervor de substanta;
– rezervor de combustibil;
– teava prin care este pulverizata substanta din rezervor.
Atomizorul este un echipament care se utilizeaza purtat in spate iar in functie de capacitatea rezervorului de substanta (in general variaza intre 10 si 20 de litri in functie de producator si model) poate ajunge sa cantareasca si 25 – 30 de kilograme.
CE ESTE NEBULIZATORUL?
Nebulizatorul este tot un pulverizator insa puterea de pulverizare a acestuia nu este la fel de mare ca in cazul
atomizorului. Spre deosebire de atomizor, nebulizatorul este un aparat electric si se alimenteaza de la reteaua de energie electrica.
Piesele principale care alcatuiesc un nebulizator sunt:
– motor electric;
– rezervor de substanta;
– burduf flexibil prin care este pulverizata substanta din rezervor (unele modele nu sunt prevazute cu burduf, utilizarea acesta fiind putin mai greoaie din cauza lipsei flexibilitatii si implicit a unui usor control asupra directiei de pulverizare);
– cablu de alimentare.
Dimensiunile unui nebulizator sunt relativ reduse acesta putand fi purtat atat in mana cat si pe umar.
PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE
Principiul de functionare al celor doua aparate este aproximativ acelasi. Motorul genereaza presiune in rezervorul de substanta iar solutia de lucru este impinsa printr-un furtun de evacuare spre capatul exterior al tevii sau burdufului cu care este dotat aparatul.
Prin utilizarea acestor echipamente se obtine un efect de “ceata rece” care se depune uniform pe toate suprafetele existente in zona tratata. Datorita acestui efect se poate spune ca tratamentul este efectuat “volumetric” (in cazul spatiilor inchise), adica tot volumul de aer din incaperea respectiva este umplut de solutie de lucru.
CARACTERISTICI SPECIFICE
ATOMIZOR:
– pornirea atomizorului se realizeaza tragand de un cordon flexibil (ca in cazul unei drujbe, motocoase, etc.) care actioneaza un arc demaror;
– emana gaze toxice prin teava de esapament care ajunge la temperaturi foarte ridicate;
– este echipat cu sisteme de control al puterii si al debitului;
– un atomizor performant poate pulveriza cantitati mari de substanta in cateva minute;
– in functie de capacitatea motorului distantele de pulverizare poate atinge si 15 metri pe plan orizontal respectiv 10-12 metri pe plan vertical.
NEBULIZATOR
– pornirea nebulizatorului se face conectand cablul de alimentare la reteaua de energie electrica si actionand un intrerupator;
– nebulizatorul nu are nici un fel de ardere interna si nu emana gaze toxice;
– este echipat cu sistem de control al debitului;
– desi ambele aparate pulverizeaza particule foarte fine, in cazul nebulizatorului particula de substanta este mai mica decat in cazul unui atomizor.
– din cauza faptului ca nebulizatorul nu dezvolta o putere la fel de mare ca in cazul unui atomizor, substanta pulverizata nu acopera o suprafata la fel de mare intr-un timp scurt.
SITUATII IN CARE SE UTILIZEAZA ATOMIZORUL SI NEBULIZATORUL

Atomizorul se utilizeaza doar la tratamente de dezinsectie sau tratamente fitosanitare spre deosebire de nebulizator care se utilizeaza si in cazul operatiunilor de dezinfectie (tratament destinat combaterii agentilor patogeni, virusuri, bacterii, etc.).
In general folosirea atomizorului la interior este interzisa sau puternic nerecomandata din cauza gazelor toxice rezultate in urma arderii combustibilului. Acesta se utilizeaza cu succes la exterior atunci cand se efectueaza operatiuni pe suprafete intinse cu multa vegetatie sau vegetatie inalta.
Nebulizatorul poate fi de asemenea utilizat la tratamente exterioare insa doar in cazul in care se trateaza suprafete nu foarte inalte si nu foarte intinse. De asemenea, raza de actiune a aparatului poate fi limitata si de lungimea scurta a cablului de alimentare standard (in general 2 – 3 m), insa aceasta problema poate fi rezolvata cu ajutorul unui prelungitor. La interior, utilizarea nebulizatorului (acolo unde situatia permite) poate genera rezultate extraordinare prin faptul ca particulele de substanta se depune uniform pe suprafete si de asemena pot patrunde in profunzime si in locuri foarte stramte (crapaturi, nise, etc.).
CATEGORII DE UTILIZATORI SI COSTURI
Atomizoarele si nebulizatoarele sunt echipamente care pot fi utilizate atat de profesionali cat si de utilizatori casnnici. Este obligatoriu ca atunci cand folositi un astfel de aparat sa purtati echipament de protectie corespunzator care de cele mai multe ori este precizat de producatorul aparatului si de cel al substantei cu care se pulverizeaza. 

In ambele cazuri, costul de achizitie al aparatelor poate varia in functie de caracteristicile produsului, insa se poate achizitiona un echipament suficient de performant cu aproximativ 1500-2000 de lei.
La final, dorim totusi sa precizam ca echipamentele descrise in acest articol nu sunt recomandate in cazul tratamentelor ce vizeaza suprafete extraordinar de mari (tratamente la nivel de municipalitate, terenuri agricole, paduri, etc.). In aceste situatii se impune utilizarea unor echipamente montate pe vehicule.
